Guvernul vrea să păstreze caracterul de titlu executoriu al contractelor bancare, dar va retrage acest prerogativ firmelor de cesiune creanțe, potrivit unui proiect de ordonanță pentru implementarea Directivei 17 a UE privind creditele ipotecare. În forma inițială, contractele de credit nu mai erau considerate titluri executorii.
Legea obligațiunilor ipotecare, adoptată recent, nu va putea fi aplicată din cauza legii dării în plată, dezbătută acum în Parlament, spune Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României.
Protecția Consumatorilor nu mai introduce vreo prevedere de stingere a creanțelor ipotecare prin cedarea ipotecii către bancă în proiectul care transpune Directiva privind creditele ipotecare. Deși poate părea paradoxal, este o veste bună pentru debitorii cu credite ipotecare și mai puțin bună pentru bănci.